Cine i-a pus DIAVOLULUI coarne și copite? Reprezentarea pe care o știm nu este atât de veche

Un profesor italian de Istorie Medievală a studiat cronologia reprezentărilor diavolului, pentru s stabil când și de ce a apărut actualul model încornorat.

Marina Montesano a descoperit că nici în Biblie, nici în cronicile din Evului Mediu nu se regăsește imaginea Diavolului ca personaj cu coarne, copite și blană, potrivit unui studiu publicat în National Geographic.

În Biblie, imaginea asociată Satanei este cea a Șarpelui, iar în Noul testament acesta devine personificarea forțelor Răului. Abia în „Cartea Revelațiilor/Apocalipsa lui Ioan”, Diavolul devine o bestie apocaliptică.

BISERICA AVEA NEVOIE DE UN ȚAP ISPĂȘITOR. LA PROPRIU

Imaginea Diavolului s-a schimbat radical în Evul Mediu, sub influența Bisericii și din nevoia de a-i speria pe oamenii de rând. Imaginea angelică a lui Lucifer nu servea deloc acestui scop, așa că personajul trebuia urâțit. În plus, asocierea cu figuri din mitologia „păgână” a persanilor și lumii arabe servea bine și interesele geopolitice ale perioadei.

În Italia secolului al XIV-lea, artiști precum Giotto și Dante popularizau deja imaginea clasică a Diavolului încornorat, dar și înaripat.

În spiritul unor vremuri întunecate, marcate de marile epidemii de ciumă, foamete și conflicte violente, rolul Diavolului a devenit și el unul activ. Dintr-o dată, nu mai era îngerul pierdut, ci un complotist care lucra cu oamenii împotriva voinței Domnului, iar ca urmare susținătorii săi trebuia pedepsiți în cele mai înfiorătoare moduri cu putință.