Clienții germani așteaptă mai bine de 1 an livrarea unei mașini electrice Webpress, 12 mai 2022 Ca și în România, timpul de livrare al mașinilor noi comandate de germani s-a majorat puternic. Asta dacă nu cumva comenzile au fost suspendate. Cei care au încercat să cumpere un vehicul nou în ultimele luni au observat o creștere substanțială a termenului de livrare anunțat de dealer sau importator. De loc plăcut, pentru unele modele timpul de așteptare a depășit limita a 12 luni ajungând chiar și la un an și jumătate. Și, atenție, nu vorbim despre modele exclusiviste precum cele ale unor mărci precum Ferrari sau Aston Martin. Justificând întârzierea livrărilor prin lipsa de componente cauzată de pandemie, războiul din Ucraina sau lanțul logistic, dealerii auto reușesc cu greu să-și păstreze clienții atunci când le anunță livrarea mașinii comandate în mai 2022 abia la începutul lui 2023. Tocmai de aceea, unii dealeri sau angajați ai acestora aflați în goana după comision menționează termene de livrare nerealiste care, ulterior, sunt prelungite de mai multe ori. În unele cazuri, un astfel de comportament Chiar dacă pare o problemă „românească” situația livrărilor de mașini, ca și cea a inducerii în eroare a clienților, are efecte similare și în Germania. Doar că, în timp ce dealerii români refuză să ofere presei informații despre timpul de livrare al anumitor modele, cei germani au răspuns întrebărilor celor de la Carwow și Automobilwoche. Astfel, în cazul mașinilor electrice, clienții germani așteaptă între trei și 18 luni. Cea mai scurtă perioadă de așteptare este pentru Jaguar i-Pace (3 – 5 luni). În cazul Mercedes EQB timpul crește la 4 luni, iar pentru Fiat 500 Electric, Citroen E-C4 sau Peugeot e-208 la 5 luni. Clienții Porsche Taycan își primesc mașina, cel mai devreme, la 6 luni de la comandă, cei al Tesla Model 3 și Model Y la 6 – 9 luni de la comandă, iar cei ai Audi E-Tron GT sau Mercedes EQC la 7 luni. Între 9 și 12 luni durează livrarea BMW i4, iX sau iX 3, Volvo XC40 Recharge Pure Electric, Cupra Born, Kia EV6, Mercedes EQA sau Opel Combo E-Life. Mini Cooper SE, Volkswagen ID.3, ID.4 și ID.5 se livrează în minimum 12 luni, în timp ce Skoda Enyaq iV sau Audi Q4 E-Tron, în 12 – 18 luni. Tot în Germania, o serie de modele electrice au comenzile suspendate temporar, până ce producătorii vor reuși să reducă din volumul mare de comenzi existent. Printre aceste vehicule se numără Kia E-Niro, Renault Megane E-Tech Electric, Skoda Enyak IV Coupe și chiar Dacia Spring. Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
PSD ar reduce la jumătate acciza pe carburanți, Florin Cîțu contrazice măsura: „Este un impact bugetar mare” 23 februarie 2022 „Cred că este datoria ministrului de Finanţe să vină să spună. El a propus-o, eu am atras atenţia asupra unor lucruri şi în şedinţa de ieri. Am fost sceptic că o măsură luată pentru trei luni de zile care costă 3 miliarde ar ajuta foarte mult, vă daţi seama că,… Citește mai mult
Violență ieșită din comun, la Brașov: un bărbat a atacat personalul medical și a spart geamurile ambulanței. Medic: „Am avut cioburi în gură!” 6 septembrie 2023 Bărbatul în vârstă de 26 de ani a sunat la 112 miercuri, în jurul orei 9:00, afirmând că are nevoie de ajutor medical întrucât simte o stare de agitaţie şi cefalee. ”La faţa locului, s-a prezentat o ambulanţă din cadrul Serviciului de Ambulanţă Râşnov, moment în care apelantul s-ar fi… Citește mai mult
Rata de infectare COVID-19 din București scade în continuare – Anunțul DSP 16 decembrie 2021 Rata de infectare anunțată joi are aceeași valoare cu cea raportată la începutul valului Delta. Pe 31 august, rata de incidență era de 0,78, când erau raportate 1.313 de cazuri noi și 31 de decese. Joi, 16 decembrie, au fost anunțate 812 cazuri și 84 de decese, valori diferite față… Citește mai mult