Cu un război la graniță, România cumpără 200 de rachete pentru sistemul Patriot Webpress, 12 decembrie 2023 Prima tranșă de 35% din valoarea totală a rachetelor trebuie plătită americanilor până în primăvara anului viitor. Ministerul Apărării a trimis comisiilor de Apărare din Parlament solicitarea pentru achiziția rachetelor. Achiziţia se va face în contextul crizei de securitate din regiune, pentru operaţionalizarea şi consolidarea capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol. Cumpărarea celor 200 de rachete va fi efectuată prin Agenţia NATO pentru Sprijin şi Achiziţii (NATO Support and Procurement Agency – NSPA), prin atribuirea unui contract către Compania COMLOG/Germania, pentru fabricarea rachetelor, şi printr-un acord FMS (Foreign Military Sales) tip LOA (Letter of Offer and Acceptance) cu Guvernul Statelor Unite ale Americii, pentru omologarea rachetelor fabricate în Europa, se arată în documentul trimis Legislativului. România are 7 sisteme Patriot încă din 2017. O singură rachetă antiaeriană costă 5,5 milioane de euro, fără TVA. Rachetele antiaeriene pot lovi pe raze cuprinse între 80 și 160 de kilometri. Comunicate noi Stiri
Cutremur în Indonezia – S-au înregistrat pagube materiale semnificative 2 noiembrie 2023 Seismul s-a produs la adâncimea de 36,1 kilometri în profunzimile acestei insule din estul arhipelagului indonezian, conform USGS, în apropiere de oraşul Kupang, unde a fost puternic resimţit, a relatat un jurnalist francez. Deocamdată nu au fost semnalate victime omeneşti. Agenţia indoneziană de geofizică (BMKG) a măsurat la rândul ei… Citește mai mult
Incidență COVID din Capitală, de neoprit: peste 24 de cazuri la mie, astăzi! Când vom ajunge la faza de platou 3 februarie 2022 Cum a evoluat rata de incidența cumulată calculată la 14 zile, în Capitală: 02.02.2022 – ora 10:00 – valoarea de 23.16 01.02.2022 – ora 10:00 – valoarea de 21.65 31.01.2022 – ora 10:00 – valoarea de 19.88 30.01.2022 – ora 10:00 – valoarea de 18.05 29.01.2022 – ora 10:00 –… Citește mai mult
Stiri Lupta dintre Poliție și Delinvență în UFC: O Analiză în Profunzime a Confruntării Luis Hernandez vs Sedriques Dumas 27 septembrie 2026 Lupta dintre Luis Hernandez și Sedriques Dumas a durat doar 57 de secunde, dar a generat dezbateri profunde despre justiție și reabilitare socială. Citește mai mult