Dezvoltarea comunităţilor locale, un obiectiv cheie pentru PNL. Ciucă: Nu se măsoară doar în cifre, ci şi într-o creştere a nivelului de trai pentru fiecare român Webpress, 23 august 2023 „La ședința de astăzi, pe care am avut-o cu miniștrii și secretarii de stat liberali, am discutat despre agenda de proiecte și măsuri pentru perioada următoare. Mă bucur că programul „Anghel Saligny”, lansat de PNL, continuă într-un ritm susținut și că avem multe administrații locale implicate în programele de investiții.”Anghel Saligny” este una dintre cele mai importante oportunități pe care comunitățile locale o au pentru a rezolva probleme esențiale, precum extinderea rețelelor de apă, canal, gaze sau modernizarea drumurilor. Totodată, avem și programele pentru racordarea la apă și canalizare, implementate de Administrația Fondului pentru Mediu, la care pot aplica persoanele cu venituri reduse. O altă prioritate din domeniul mediului pe care o are PNL este protejarea pădurilor României și extinderea suprafețelor împădurite. Chiar în aceste zile se află în dezbatere publică noul Cod Silvic, urmând apoi să fie finalizat proiectul de act normativ și trimis în Parlament. În domeniul educației, se fac toate pregătirile necesare pentru începerea anului școlar în cele mai bune condiții și continuăm investițiile pentru modernizarea infrastructurii și îmbunătățirea actului educațional”, a declarat Ciucă,într-un mesaj transmis pe Facebook. Potrivit liderului liberalșilor, pentru partidul pe care îl conduce, dezvoltarea comunităților locale rămâne un obiectiv cheie, iar importanța acestei dezvoltări nu se măsoară doar în cifre, ci și într-o creștere nivelului de trai pentru fiecare român. „Am cerut colegilor mei să urmărească foarte atent toate proiectele care au darul de a dezvolta și moderniza România. I-am asigurat de tot sprijinul politic pentru punerea lor în aplicare”, a transmis Nicolae Ciucă. Comunicate noi Stiri Nicolae Ciucă
Sărbătoare 29 aprilie – Cruce cu roșu în calendarul ortodox – Nu se spală astăzi 29 aprilie 2022 OrtodoxeIzvorul Tămăduirii; Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu (Harţi) Greco-catoliceSf. 9 m. din Cizic; Sf. cuv. Memnon Taumaturgul; Sf. Ecaterina de Siena – patroana Europei. Harţi Romano-catoliceEcaterina din Siena, fc. înv., patroană a Europei Izvorul Tămăduirii se sărbătoreşte în ziua de vineri din Săptămâna Luminată,… Citește mai mult
Stiri Tensiuni Transatlantice: Relația Dintre Germania și SUA la Intersecția Politicii Globale 2 iulie 2026 Analiză detaliată a relației dintre Germania și SUA, în contextul declarațiilor ministrului Boris Pistorius și a criticilor din partea administrației Trump. Citește mai mult
Premierul Ciucă anunță deschiderea unui nou punct de trecere la frontiera Giurgiu-Ruse 29 aprilie 2022 „Concretizăm această cooperare prin rezultate de care să beneficieze cetăţenii noştri. Acordul semnat astăzi la Bucureşti în domeniul transporturilor va permite deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei româno-bulgare la Giurgiu-Ruse”, a scris Nicolae Ciucă pe Facebook.Premierul Bulgariei, Kiril Petkov, care efectuează o vizită de lucru în România, a… Citește mai mult