Sărbătoare 29 aprilie – Cruce cu roșu în calendarul ortodox – Nu se spală astăzi Webpress, 29 aprilie 2022 OrtodoxeIzvorul Tămăduirii; Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu (Harţi) Greco-catoliceSf. 9 m. din Cizic; Sf. cuv. Memnon Taumaturgul; Sf. Ecaterina de Siena – patroana Europei. Harţi Romano-catoliceEcaterina din Siena, fc. înv., patroană a Europei Izvorul Tămăduirii se sărbătoreşte în ziua de vineri din Săptămâna Luminată, prima săptămână după Învierea Domnului, fiind în strânsă legătură cu sărbătoarea Sfintelor Paşti. Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii aminteşte de o minune petrecută în apropierea Constantinopolului, când Maica Domnului i-a descoperit împăratului Leon cel Mare (457-474), înainte de urcarea sa pe tron, un izvor cu apă vindecătoare. Mai târziu, după ce a ajuns împărat, Leon a ridicat în acel loc o biserică, iar cu apa acelui izvor s-au vindecat mulţi bolnavi de-a lungul timpului. Izvorul Tămăduirii este un praznic închinat Maicii Domnului şi aminteşte de Vinerea Mare. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care a vărsat atunci lacrimi lângă Crucea Mântuitorului, ni se arată acum ca izvor de nădejde şi de vindecare. În această zi, în toate bisericile se oficiază slujbe de sfinţire a apei, Aghiasma mică. * Astăzi se dă cinstire şi Sfintei Icoane a Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu, aflată la câţiva kilometri de Ploieşti. Icoana datează din secolul al XVI-lea şi a fost adusă şi dăruită aşezământului de la Ghighiu de episcopul Vasile Samaha de Sergiopolis, din Siria, la 25 februarie 1958. Ierarhul sirian, aflat într-o vizită în România, în calitate de reprezentant al Patriarhiei Apostolice din Antiohia, a dăruit patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Justinian, o icoană a Maicii Domnului, veche de peste patru sute de ani şi vestită prin minunile ei. Patriarhul a hotărât ca această sfântă icoană să fie aşezată în Mănăstirea Ghighiu. Drept aceea, episcopul Vasile Samaha de Sergiopolis, însoţit de episcop-vicar al Patriarhiei, Teoctist Botoşăneanul (viitor patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, 1986-2007), a făcut o vizită la Mănăstirea Ghighiu, unde a depus darul de mare preţ. Comunicate noi Stiri
Stiri Incidente de securitate la protestul din Piața Victoriei: Reținerea unui bărbat înarmat cu un cuțit și implicațiile acestui act 15 septembrie 2026 Incidentul din Piața Victoriei, unde un bărbat a fost reținut cu un cuțit, ridică întrebări despre siguranța protestelor și gestionarea ordinii publice în România. Citește mai mult
Legile Puterii | Adrian Câciu: Economia a fost un dezastru în trimestrul 4. Efectele putea fi și mai rele de atât 30 martie 202231 martie 2022 „Efectele economice vin peste noi zi de zi. Pachetul social care s-a dat. Nu discut de alte măsuri, pe surse. Decidem în Guvern care sunt măsurile care vor fi alese. Măsurile ce se vor lua vor fi măsuri țintite. Nu trebuie venit cu măsuri care să nu aibă efect. Avem… Citește mai mult
Influenceri celebri, păcăliți să promoveze un produs fictiv. Cine a picat în plasă – VIDEO 6 noiembrie 2023 Unii dintre cei mai urmăriți influneceri au ajuns să facă reclamă la un produs care nu există. Un cunoscut Vlogger care scoate la iveală impostura celor care au mii de urmăritori, a pus la cale o campanie de promovare fictivă. Acesta a cumpărat o bucată de brânză de la un… Citește mai mult