Doliu în presă – A murit un tânăr jurnalist – S-a luptat luni de zile cu o boală nemiloasă Webpress, 15 octombrie 2023 Cancerul este maladia necruțătoare care ne răpește persoanele dragi, de cele mai multe ori, mult prea devreme. Este și cazul lui Vlad Iordăchescu, un tânăr jurnalist inimos care avea tot viitorul în față. Colegul nostru Vlad a pierdut însă lupta cu boala și a fost condus pe ultimul drum de familie și prieteni. Vlad s-a luptat luni de zile cu boala nemiloasă, a făcut mii de investigații și a luat tratamentele prescrise de doctori, dar totul a fost în zadar. Acum, pentru colegi, Vlad rămâne un băiat frumos pentru o viață. Vlad a dus o luptă crâncenă în ultimele luni pentru a rămâne în viață, însă boala a fost mult mai puternică și l-a luat dintre noi mult prea devreme. Familia, prietenii și colegii l-au condus pe ultimul drum, iar acum colegul nostru trăiește printre îngeri. Lupta lui Vlad a început în luna aprilie anul trecut atunci când a început să aibă dureri puternice de stomac. A fost la spital, iar în urma verificărilor, medicii i-au dat tratament pentru gastrită. O lună a luat pastilele prescrise, dar calvarul devenea de la o zi la alta mai greu de suportat. Au urmat alte și alte investigații ca mai apoi, în luna martie a acestui an, să fie diagnosticat cu cancer. O adevărată lovitură a primit Vlad atunci când a a fost anunțat de medici că operația nu poate fi făcută și are nevoie de mai multe ședințe de chimioterapie. Deși, într-un final s-a găsit un tratament într-o clinică privată de la noi, Vlad n-a mai avut puterea în fața bolii, iar maladia l-a învins. Comunicate noi Stiri
Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Marea Britanie, a abuzat un pescăruș. Ce i-a făcut păsării 20 februarie 202321 februarie 2023 David Lee, un englez în vârstă de 39 de ani, este acuzat că a abuzat sexual un pescăruș. Individul și-a pus penisul în ciocul păsării. Infracțiunea bizară a avut loc în Sunderland, la data de 18 august 2022. Pentru fapta pe care a comis-o, bărbatul a fost dus în fața… Citește mai mult
OMV Petrom, Agrana și Hervis, amendate de ANPC – nereguli grave găsite de comisari 24 decembrie 2022 „În ultima perioadă, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat acțiuni de control la operatori economici importanți din diferite domenii de activitate. Dintre aceștia îi menționăm pe SC Hervis Sports and Fashion SRL, Agrana România SRL și SC OMV Petrom Marketing SRL, pentru a verifica modul în care aceștia… Citește mai mult
Amenzi uriașe pentru persoanele care nu își microcipează animalele de companie 4 ianuarie 2024 Persoanele care au refuzat să achite 40 de lei pentru microciparea animalelor de companie ar putea să plătească amenzi de până la 1.200 de lei, anunţă Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Buzău. Colegiul Medicilor Veterinari (CMV) Buzău a desfăşurat, în perioada octombrie – decembrie 2023, o campanie gratuită… Citește mai mult