Povestea emoționantă a părinților din Israel care au murit în timp ce își protejau copiii. Au făcut scut uman în fața lor Webpress, 15 octombrie 2023 Devir locuia în kibuțul Kfar Aza, una din primele locații care s-a transformat în cimitir. Teroriștii Hamas i-au omorât în invazia lor pe toți cei care le-au ieșit în cale.Bărbatul s-a ascuns atunci împreună cu soția și copii într-un adăpost.”A ieșit să aducă biberoanele, pentru că erau pe jos și tocmai atunci teroriștii au intrat în apartament”, povestește unchiul celor doi micuți, Dvir Roosenfeld. Femeia nu a avut nicio șansă în fața militarilor palestinieni. Cadavrul ei a fost găsit în bucătărie, iar al soțului, între paturile bebelușilor de doar 10 luni. Bărbatul s-a luptat din greu să își protejeze copiii.”Nu-mi pot imagina prin ce a trecut, știind că tocmai s-au căsătorit, iar cei doi fii ai sunt lângă el, iar el este singurul lucru între teroriști și copii”, a mai spus bărbatul.Gemenii au fost singuri timp de 14 ore înainte de a fi salvați de agenții secreti militari israelieni. „Erau uzi, din cauza transpirației și a plânsetelor. Le-au schimbat scutecele și le-au adus haine din vecini, pentru că nu știau unde sunt hainele lor. Vor fi crescuți cu multă dragoste și cu multe povești despre părinții lor”, a arătat acesta. Comunicate noi Stiri
Stiri Vacanțele terapeutice: O analiză profundă a tendinței în turismul modern și a riscurilor asociate 23 mai 2026 Vacanțele terapeutice, o tendință în creștere în turism, ridică întrebări despre comercializarea traumei și efectele asupra sănătății mintale. Citește mai mult
DIICOT, noi rețineri pentru TRĂDARE: negocieri cu agenți ruși pentru ieșirea României din NATO. Grupul era organizat ca o structură militară cu stat major 6 martie 2025 Cei șase au întreprins demersuri pentru realizarea unor negocieri cu factorii politico-militari externi privind retragerea României din alianța militară la care este parte, înlăturarea actualei ordini constituționale, desființarea partidelor politice, instalarea unui nou Guvern format din membrii organizației ce vor ocupa funcții de miniștri, înlăturarea tuturor angajaților din instituțiile statului,… Citește mai mult
Politica Scandalul Zondacrypto: O bătălie politică în Polonia între președinte și premier pe fondul acuzațiilor de corupție 7 mai 20267 mai 2026 Scandalul Zondacrypto a dus la o dispută politică intensă în Polonia, între președintele Nawrocki și premierul Tusk, cu implicații asupra reglementării criptomonedelor și securității naționale. Citește mai mult