Iohannis scapă de amenda primită de la CNCD pentru declarațiile privind Ținutul Secuiesc Webpress, 18 noiembrie 2022 Iniţial, Curtea de Apel Bucureşti a respins în ianuarie 2021 solicitarea preşedintelui, însă Instanţa supremă a admis recursul lui Iohannis şi a anulat decizia CNCD. „Admite recursul declarat de recurentul – reclamant preşedintele României Klaus Werner Iohannis – prin Administraţia Prezidenţială împotriva sentinţei nr. 100 din 29 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare, admite acţiunea. Anulează Hotărârea Colegiului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr.443/20.05.2020. Definitivă”, se arată în hotărârea instanţei. Pe 20 mai 2020, preşedintele Klaus Iohannis a fost sancţionat de Colegiul director al CNCD cu o amendă de 5.000 lei pentru discriminare şi încălcarea dreptului la demnitate pe criteriul de apartenenţă etnică/naţională. În aceeaşi zi, şeful statului a anunţat că va contesta în instanţă decizia CNCD, considerând că hotărârea prin care a fost sancţionat este una „profund politică”. Şeful statului a fost sancţionat pentru declaraţiile făcute în contextul adoptării tacite de Camera Deputaţilor a proiectului legat de autonomia Ţinutului Secuiesc. Pe 29 aprilie 2020, Klaus Iohannis declara: ”Jo napot kivanok, PSD’ (‘Vă doresc o zi bună, PSD’). Este incredibil, dragi români, ce se întâmplă în Parlamentul României. PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaţilor o lege prin care dă autonomie largă Ţinutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD! Este incredibil ce înţelegeri se fac în Parlamentul României! În timp ce noi, eu, Guvernul, celelalte autorităţi, ne luptăm pentru vieţile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament ca să dea Ardealul ungurilor. Jo napot, Ciolacu! (Bună ziua, Ciolacu!) Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimbul acestei înţelegeri? Vedeţi, dragi români, asta înseamnă o majoritate toxică, majoritatea toxică pesedistă. De aceea, dragii mei, se înţelege acum poate mai bine de ce am vrut alegeri anticipate. Eu nu mai vreau ca problemele importante ale naţiunii să fie hotărâte de PSD. Eu nu mai vreau ca această majoritate toxică pesedistă să hotărască împotriva României şi împotriva românilor. Este inadmisibil aşa ceva şi, până când sunt eu preşedintele României, o astfel de lege nu va exista”. Potrivit CNCD, declaraţia lui Iohannis reprezintă faptă de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate pe criteriul de apartenenţă etnică/naţională, conform art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G.137/2000. Comunicate noi Stiri Klaus Iohannis
Stiri Transformarea Arenelor Sportive: Noile Reguli pentru Stadioane și Impactul Lor Asupra Spectatorilor 21 iulie 2026 Noile reglementări privind stadioanele permit vânzarea de bere, spectacole pirotehnice și îmbunătățiri pentru persoanele cu dizabilități, promițând o experiență sportivă mai plăcută. Citește mai mult
Rafila: „Ne aflăm în a treia săptămână de creştere rapidă a numărului de viroze respiratorii şi de cazuri de gripă”. Ce spune despre riscul unei EPIDEMII 3 ianuarie 2023 “Ne aflăm într-un context în care numărul de viroze creşte rapid, iar proporţia de cazuri de gripă care sunt diagnosticate depăşeşte 10%. Ne aflăm în a treia săptămână de creştere rapidă a numărului de viroze respiratorii şi implicit de cazuri de gripă, iar procedura care este stabilită de Centrul European… Citește mai mult
Miron Mitrea: „Până acum a fost liniște în coaliție. Ciucă era partenerul PSD. Acum, că e președintele PNL, devine adversarul lui Ciolacu” 10 aprilie 2022 „De când e Ciucă premier a fost liniște la PSD. Era un partener pentru PSD, restul, adică partea Cîțu, nici nu se băgau în seamă. Am mai avut un premier PDL importat din afara partidului, și care nu a înțeles relația dintre el și partidul care îl susținea. De obicei,… Citește mai mult