Medic român renumit, mort în condiții suspecte în Turcia Webpress, 17 octombrie 2022 Doi directori de spital, un regizor și alți trei oameni de afaceri sunt blocați de aproximativ două săptămâni în Turcia, suspectați de omor, în cazul medicului Sorin Lucian Puia de la Maternitatea Giuleşti. Doctorul, în vârstă de 76 de ani, a murit acolo pe 30 septembrie, pe iahtul pe care se aflau toți, în largul Mării Egee. Potrivit primelor informații, medicul ar fi murit după ce a căzut din pat și s-a lovit puternic. Doi dintre prietenii cu care era pe ambarcaţiune, medici şi ei la Maternitatea Giuleşti, au încercat zeci de minute să îl resusciteze, însă nu au reuşit. Aceștia au sunat apoi după ajutor, iar căpitanul iahtului a acostat în cel mai apropiat port. Poliția din Turcia a deschis o anchetă și consideră moartea medicului suspectă. Românii au fost duşi imediat la audieri, iar până la finalizarea anchetei aceștia au interdicția de a părăsi Turcia. Decesul doctorului a fost confirmat și de ministerul Afacerilor de Externe, iar reprezentanții Consulatului General al României la Izmir țin legătura cu cetățenii români. Cadavrul medicului a fost transportat la Medicina Legală, iar după efectuarea autopsiei, trupul a fost repatriat în România. La începutul lunii octombrie medicul a fost înmormântat la Târgu Mureş. Comunicate noi Stiri
Postașii vor face cursuri pentru cardurile de energie – Lucrătorii sunt nemulțumiți de noile atribuții 18 ianuarie 2023 Nu toți poștașii știu să folosească cardul de energie. Șeful Poștei Române a afirmat că va urma un training în acest sens. „În clipa de față, Poșta Română poate prelua achitarea de facturi în 1500 de locații și avem undeva la 4000-4500 de ghișee. Deci, dacă 4500 de români vor… Citește mai mult
Avertisment meteo: Cod galben de polei și ceață în 5 județe din țară – Zonele vizate 27 decembrie 2021 Potrivit ANM, până la ora 23:00, în judeţul Constanţa, se va semnala local ceaţă, care determină vizibilitate scăzută sub 200 de metri şi, izolat, sub 50 de metri, iar în judeţul Satu Mare, în zona joasă, vor avea loc precipitaţii sub formă de ploaie, care vor determina local producere de… Citește mai mult
Alertă în Ploiești – Un urs a fost filmat pe o stradă din oraș – Autoritățile au trimis RO-Alert – Animalul nu a fost încă prins 23 iulie 2023 ”Primăria Municipiului Ploieşti informează faptul că, luând act de mesajul RO Alert emis duminică, 23 iulie, în jurul orei 01.00, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, despre prezenţa unui urs pe strada Găgeni din Ploieşti, au fost urmate prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 81 din 21 iulie 2021… Citește mai mult