Ministrul Adrian Chesnoiu, anunț despre o posibilă criză alimentară în România – Țările care au limitat exportul de cereale Webpress, 7 martie 2022 Adrian Chesnoiu a anunțat luni că decizia limitării exportului de cereale în contextul conflictului din Ucraina a fost luată doar de Ungaria, Bulgaria şi Serbia.”E vorba de Ungaria, Bulgaria şi Serbia şi trebuie să precizăm, încă de la început, că România nu este niciuna dintre aceste ţări. Noi, în mod tradiţional, suntem o ţară care exportăm, pentru că producem mai mult decât consumăm în intern şi lucrul acesta trebuie să fie foarte bine înţeles de toată lumea. Din evaluările pe care le-am făcut până acum la Ministerul Agriculturii, nu există un risc să nu putem aproviziona populaţia. Evident că, pe măsură ce lucrurile evoluează sau involuează, necesită măsuri dedicate pentru a asigura populaţia României că are la dispoziţie hrană şi produse agroalimentare. Lucrurile acestea se analizează de foarte mult timp, pentru că noi am prevăzut să fim foarte conştienţi de faptul că nu este prima criză – ea vine şi se suprapune peste criza din energie, peste criza pandemică şi toate aceste lucruri în ultimii doi ani au afectat agricultura României şi agricultura tuturor statelor din Uniunea Europeană”, a afirmat Chesnoiu, luni, la sediul central al PSD, citat de Agerpres.Adrian Chesnoiu a precizat că „Ministerul Agriculturii se ocupă strict de producţia agro-alimentară şi la nivelul acesta vă spun că nu există în momentul de faţă sincope în aprovizionarea populaţiei cu alimente. (…) Cu siguranţă sunt suficiente alimente în rezervele de stat astfel încât să putem trece peste orice criză. Noi am făcut solicitări către factorii abilitaţi ca rezervele de stat să fie îndestulătoare, pentru că ne preocupă situaţia populaţiei din România şi am făcut-o înainte de agresiunea militară a Rusiei, pentru că trebuie să avem în vedere o evoluţie pe termen scurt, mediu şi lung şi soluţiile le avem, ele sunt implementate gradual în funcţie de necesitate. (…) România nu este în situaţia celorlalte state care încearcă să-şi asigure consumul intern. În Ungaria se suprapune cumva şi cu perioada alegerilor, şi trebuie să interpretăm toate aceste decizii şi în logica politică”. Comunicate noi Stiri
Calendar ortodox 30 august. Sfântul Alexandru este sărbătorit în această zi: Obiceiuri și tradiții 30 august 202230 august 2022 În fiecare an, pe 30 august, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Alexandru, cunoscut în credința populară ca „protectorul omenirii”. În calendarul creștin ortodox, sărbătoarea Sfântului Alexandru este trecută cu cruce neagră, asta înseamnă că Biserica Ortodoxă Română prăznuiește sfinții, iar oamenii pot merge la muncă. Cine a fost Sfântul… Citește mai mult
Moment istoric. Zelenski, primit de Trump la Casa Albă. Decizii cruciale pentru România 28 februarie 2025 E teribil de important ce se va întâmpla astăzi la Washington. Deși, inițial, undeva, miercuri, Trump voia să anuleze întâlnirea cu Zelenski, datorită intervenției lui Macron și Starmer, până la urmă această întâlnire a avut loc. Cei doi se vor întâlni astăzi în jurul orei 18, la Casă Albă. După… Citește mai mult
Stiri Marii câștigători ai loteriei: Analiza reporturilor LOTO din 1 octombrie 2026 1 octombrie 2026 Pe 1 octombrie 2026, reporturile LOTO au atins sume impresionante, stârnind un interes crescut și generând discuții despre impactul jocurilor de noroc. Citește mai mult