Miron Mitrea: „Ciolacu va face reforma administrației. Coaliția nu se va destrăma” Webpress, 13 august 2023 „Este vorba de modificări, o reformă a administrației publice. Asta a atacat Marcel Ciolacu. Toată lumea e de acord că birocrația este îmbătrânit, ca mod de funcționare. Cred că ultimele modificări în birocrație au avut loc prin anul 2003. Scandalul e pe reforma administrației. E prea numeroasă birocrația și mai ales ineficientă. S-au creat instituții paralele. Era un director de direcție, a fost avansat ca secretar de stat, iar apoi a fost mutat la alt minister, dar și-a păstrat funcția. Iar ministrul avea nevoie să plaseze pe cineva, iar atunci l-a adus pe unul pe aceeași funcție. Acum, avem două direcții care fac același serviciu. Iar asta se întâmplă cam peste tot în România. Dacă vrei să pui mâna pe persoane responsabile, e greu. Avem direcții județene, unele în subordinea Consiliului Județean, altele sub influența Guvernului. Sunt multe agenții scoase de sub controlul ministerelor, pe care politicienii și le-au trecut în subordinea lor, ca să fie mai „la îndemână”. Ultimul guvern monocolor politic a fost Guvernul Năstase. De cât ori se fac alianțe, partidul trebuie să-și satisfacă partenerii. De aceea avem atâția secretari de stat. Ministerul Transporturilor are 5 secretari de stat, plus alții veniți de prin alte părți, și uite așa ajungi la 9. Dacă te uiți la ce spun cei de la PNL, nu e o problemă. Boloș a fost ministru bun la Fonduri Europene, dar se descurcă greu la Finanțe, fiind un minister al conflictelor, pentru că orice decizie iei, intri în conflict cu cineva. Nu va lua el decizia, ci se va discuta în PNL. Acum a apărut și Alina Gorghiu care vorbește aceeași limbă cu Ciolacu. Să nu uităm că e o apropiată a lui Iohannis. Florin Roman nu mai e lider al deputaților liberali, nu este printre cei care conduc partidul, de aceea și este nemulțumit. Exită un război pentru putere în interiorul PNL, dar va fi pierdut, pentru că Nicolae Ciucă a învățat să facă ordine. Să nu uităm că Alina Gorghiu a avut funcții înalte și se pricepe la negocieri și politică, în general. Sunt unele voci din PNL care nu sunt de acord cu Ciucă, situație care e și pe la PSD. Cât despre depunere mandatului, Ciolacu a vrut să spună: ori vă aliniați, ori plec. În condițiile geopolitice de azi am fi prost văzuți de către parteneri externi, dacă s-ar rupe Coaliția din motive de ciondăneală politică. Nu cred că se rupe Alianța, dar simt că Ciolacu nu va face pași înapoi în reforma administrativă. Totuși, e obrăznicie să ai salariu de 10.000 de lei și să ai pretenția și vouchere de vacanță de 1.500 de lei. Și mie mi s-au tăiat din venituri și din pensia de parlamentar, dar asta e. Clar voi da în judecată statul ca să-mi recuperez banii. Sunt ferm convins că reforma administrației centrale și locale se va face. Ciolacu are la îndemâna asumarea răspunderii Guvernului, iar PNL nu poate ieși de la guvernare. Cât despre Florin Roman, el încă își caută un loc de parlamentar, de aceea este așa de activ”, a declarat Miron Mitrea. Comunicate noi Stiri Marcel Ciolacu
Stiri Analiza amenzilor rutiere neplătite în România: un sistem în criză 9 iulie 2026 Analiza amenzilor rutiere neplătite în România scoate la iveală probleme structurale în sistemul de colectare, cu implicații pe termen lung asupra bugetului local și național. Citește mai mult
Vești proaste de la meteorologi după ce în Capitală s-a depus un strat de 15 cm de zăpadă: Ninsoarea continuă 20 ianuarie 2024 Primăria Capitalei a anunţat, sâmbătă, că se lucrează pe arterele din Bucureşti cu 209 utilaje, cele mai multe, respectiv 52, în Sectorul 4. ”La ora 8 stratul de zăpadă era cuprins între 10 şi 15 cm. Va continua să ningă slab, astfel că până la sfârşitul intervalului (ora 17.00… Citește mai mult
Stiri Valul de căldură din Franța: Ecologiștii denunță lipsa de reacție a guvernului și cer măsuri urgente 1 iulie 2026 Valul de căldură din Franța a generat controverse politice și acuzații de incompetență guvernamentală, cu ecologiști cerând măsuri urgente și responsabilitate. Citește mai mult