Nu s-au găsit bani pentru ceferiști – Grindeanu: „Dacă vor putea susţine din punct de vedere economic acele creşteri, nimeni nu are nimic împotrivă” Webpress, 23 decembrie 2021 „Dacă vor putea susţine din punct de vedere economic aceste creşteri, nimeni nu are nimic împotrivă”, a spus Grindeanu, precizând că o majorare salarială de la 1 ianuarie 2022 a fost comunicată ”neoficial, pe surse, şi nu este convenită de niciuna dintre părţi. Întrebat despre creşterile salariale din sectorul feroviar, ministrul Sorin Grindeanu a afirmat că ”ceea ce s-a agreat în urma discuţiilor cu sindicatele şi cu reprezentanţii companiilor este în comunicatul oficial, agreat de ei şi de sindicate, aflat pe site, şi care spune în esenţă următorul lucru, că suntem de acord cu aceste creşteri, fără a spune niciun procent, dacă ne înscriem în limitele date de buget şi de asemenea de aprobarea bugetelor companiilor din subordine”. Ministrul a arătat că bugetele companiilor din sectorul feroviar, CFR Infrastructură, Marfă şi Călători nu au fost aprobate şi vor fi aprobate probabil în februarie, martie. „Atunci, dacă acele companii vor veni când vor prezenta bugetul, şi vor fi aprobate în Guvern, vor putea susţine din punct de vedere economic aceste creşteri, nimeni nu are nimic împotrivă”, a spus Grindeanu. Comunicate noi Institutii publice Politica Stiri Sorin Grindeanu
Trei răniţi, unul în stare gravă, în urma unui accident cumplit pe DN13, în județul Mureș. A intervenit elicopterul SMURD 27 aprilie 2024 Accidentul a avut loc sâmbătă după amiază, pe DN 13, în judeţul Mureş, unde două autoturisme s-au ciocnit frontal. La faţa locului au fost trimişi salvatori din cadrul Detaşamentului Târgu Mureş, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, două ambulanţe SMURD dintre care una Terapie… Citește mai mult
Stiri AUR Refuză Suportul pentru Guvernul Veștea: O Analiză a Poziției Politice și Implicațiilor Sale 14 iunie 2026 AUR refuză să sprijine guvernul Veștea, evidențiind o poziție politică fermă și implicațiile acesteia pentru peisajul politic românesc. Citește mai mult
Alegeri SUA 2024: Biden acordă vineri un interviu de mare risc 5 iulie 2024 Dacă reuşeşte, nu va fi salvat, dar dacă ratează, candidatura lui pentru al doilea mandat va atârna într-adevăr doar de un fir de aţă: Joe Biden va acorda vineri un interviu foarte riscant, scrie AFP. Într-o săptămână, democratul de 81 de ani nu a reuşit absolut deloc să şteargă impresia… Citește mai mult