Prefectul Capitalei anunță controale economice uriașe – Ce le-a cerut Toni Greblă primarilor pentru sărbătorile de iarnă Webpress, 28 octombrie 2022 Prefectul Capitalei, Toni Greblă, a solicitat, în şedinţa de vineri a Colegiului Prefectural, autorităţilor publice locale cu atribuţii în domeniul controlului ca, în următoarea perioadă, să se pregătească foarte bine, astfel încât acţiunile pe care le vor desfăşura în ultima parte a anului să fie la cele mai înalte standarde, potrivit unui comunicat de presă după ședința Colegiului Prefectural de vineri, 28 octombrie. Având în vedere sărbătorile care au loc în ultima lună a anului, prefectul a solicitat o atenţie sporită în cadrul controalelor care vor fi efectuate în Capitală, cu accent pe protejarea sănătăţii consumatorilor, dar şi pe desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor economice, arată comunicatul de presă al Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti. „Fac un apel la toate instituţiile şi autorităţile cu atribuţii în domeniu să se pregătească din timp pentru acţiunile de control pe care le vor efectua în ultima parte a anului, inclusiv cu prilejul Sărbătorilor de iarnă. Aceste acţiuni trebuie efectuate de echipe mixte de specialişti, care să verifice temeinic toate aspectele necesare pentru desfăşurarea în cele mai bune condiţii a activităţilor comerciale şi să acorde o atenţie foarte mare în privinţa calităţii produselor comercializate, în special a celor agroalimentare, astfel încât să nu fie pusă în pericol sănătatea consumatorilor”, a afirmat prefectul Toni Greblă. La următoarea şedinţă a Colegiului Prefectural, care se va desfăşura în luna noiembrie, vor fi discutate toate aspectele privind buna desfăşurare a activităţii instituţiilor de control de la nivelul Capitalei. Comunicate noi Stiri
Alimentul care se digeră abia după 3 zile – otravă pentru organism. Și tu îl consumi frecvent! 20 februarie 2023 Iată ce se poate întâmpla în organism timp de o oră după ce ai consumat un hamburger, căci despre acest aliment este vorba. Cât despre digerarea lui, aceasta se face abia în 3 zile. După primele 10 minute Hamburgerul cu cașcaval conține 540 de calorii, numărul acestora variind însă în… Citește mai mult
Prime de Crăciun de 1,5 milioane de lei la Transelectrica – Profituri uriașe în energie 29 decembrie 2022 Potrivit documentului, cele două părți au convenit “acordarea de prime cu caracter special salariaților a căror activitate desfășurată în anul 2022 a avut un impact major în desfășurarea activităților derulate în cadrul Companiei”. Lista angajaților răsplătiți are 456 de nume. Ceea ce înseamnă că aproximativ 20% dintre salariații Transelectrica s-au… Citește mai mult
Stiri Reprimarea din Turcia: un umbrela asupra Summitului NATO și impactul asupra libertății presei 29 iunie 2026 Summitul NATO din 2026 este umbrit de represiunea severă din Turcia, unde sute de arestări și excluderea presei independente ridică semne de întrebare asupra valorilor democratice. Citește mai mult