Previziuni pentru anul 2023: Uniunea Europeană își va face armată. Cel puțin o țară va interzice producția de carne până în 2030 Webpress, 29 decembrie 2022 Anul 2023 ar putea aduce schimbări majore în întreaga lume! Potrivit unui raport al uneia dintre cele mai mari bănci, Uniunea Europeană va adopta o nouă strategie și ar putea avea propria armată. Totul vine în contextul în care, războiul din Ucraina este departe de a lua sfârșit, iar securitatea trebuie întărită. Inființarea armatei Uniunii Europene ar putea fi finanțată din PIB-ul fiecărei țări membre. Raportul emis de specialiștii bancari arată că suma poate fi de 10 trilioane de euro, iar banii ar putea fi investiți pe o perioadă de 20 de ani. Schimbări vor fi în mai multe sectoare. Din cauza crizei energetice, inflația va rămâne o provocare pentru toate statele membre ale Uniunii Europene. Iar pentru a ține sub control acest fenomen, guvernele ar putea introduce asupra prețurilor. Mai mult decât atât, analiștii se aștepată ca anul viitor și aurul să atingă un preț record . Proprietarii marilor companii din tehnologie și miliardarii lumii ar putea dezvolta proiectul energetic Manh. Vor face echipă pentru a aduna peste un trilion de dolari pentru a dezvolta infrastructura energetică. Pentru a reduce emisiile de carbon, consumul de carne ar trebui redus la 24 de kilograme de persoană pe an față de media actuală care este de 70 de kilograme pe an, potrivit unui raport. În acest sens, până în anul 2030, o țară ar putea interzice producția de carne. Spre exemplu, Suedia s-a angajat să atingă neutralitatea carbonului până în anul. Previziunile arată că vom asista la schimbări și în plan politic. Președintele Franței, Emanuel Macron ar putea demisiona, iar în Marea Britanie ar putea fi declanșat un referendum din cauza măsurilor luate de Guvern. Comunicate noi Stiri
Accident șocant pe Autostrada Sibiu–Pitești: un șofer s-a aruncat de pe pod, încercând să evite impactul. A murit pe loc – FOTO 30 ianuarie 2023 Straniul incident a avut loc pe sensul de mers Sibiu – Boița, la kilometrul 227 al A1, în zona Tălmaciu – Tălmăcel, pe tronsonul de Autostradă Sibiu Pitești inaugurat la jumătatea lunii decembrie. Din informațiile oferite de către autorități reiese că un accident în lanț a avut loc pe fondul… Citește mai mult
România și activarea Articolului 4 din NATO: O reacție fermă la provocările cu drone rusești 27 iulie 2026 România are opțiunea de a activa Articolul 4 din NATO în contextul incidentelor recente cu drone rusești, subliniind importanța securității naționale. Citește mai mult
Anonymus a spart canale TV din Rusia – Au fost difuzate imagini cu bombardamentele din Ucraina 7 martie 202231 martie 2022 Anonymous a declarat război cibernetic Rusiei de la începerea invaziei în Ucraina. A reușit să spargă mai multe site-uri oficiale ale rușilor și ale instituțiilor oficiale, inclusiv ministerul apărării. Ei au publicat și documentele cu planul rușilor pentru invazia din Ucraina, care ar data din 18 ianuarie și era programat… Citește mai mult