Procurorii au găsit în casa lui Bivolaru 26 de femei care ar fi fost sechestrate – Noi detalii după arestarea acestuia Webpress, 30 noiembrie 2023 Victimele ar fi fost ținute în casa lui Gregorian Bivolaru, potrivit anchetei, în condiții precare de igienă și izolare. 41 de persoane au fost arestate pentru grup infracțional organizat. Rețeaua, numită Atman, funcționa aproape la fel cu rețeta MISA, Mișcarea pentru Integrare în Absolut, celebră în anii ’90 în România. 175 de polițiști care au intervenit simultan în Paris, Seine-et-Marne, Val-de-Marne și Alpes-Maritimes. Gregorian Bivolaru, în prezent în vârstă de 71 de ani, conducea rețeaua de exploatare sexuală sub acoperirea asociației sale de tantra yoga, scrie presa franceză. „Guru” a fost arestat de într-o casă din Ivry-sur-Seine, în Val-de-Marne, unde, potrivit mărturiilor victimelor, și-ar fi adus adepții pentru „inițieri sexuale” de tantra yoga. Bivolaru este condamnat în România pentru viol asupra unei minore și căutat de Interpol pentru „trafic de femei”, a făcut obiectul unei anchete judiciare din iulie 2023 pentru „trafic de persoane”, „răpire”, „viol” și „abuz”, reamintește presa franceză. Comunicate noi Stiri
Stiri Bilanțul unui lider militar: Mesajul lui Oleksandr Sîrski după înlocuirea din funcție și viitorul armatei ucrainene 22 iulie 2026 Oleksandr Sîrski, fostul comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, își prezintă bilanțul mandatului său și viitorul armatei ucrainene într-un mesaj plin de semnificație. Citește mai mult
Daniel Suciu, atac la Adrian Veștea: „Ministrul tuturor primarilor îi evită pe cei ai PSD dintr-un întreg județ” 18 septembrie 2023 ”Dragi «parteneri» liberali, domnule ministru Adrian Veştea, domnule primar şi preşedinte Ioan Turc, precizez de la început că nu e musai şi nu ne-a cerut nimeni să vă iubim, sau viceversa, dar v-aş ruga să ţineţi cont de un lucru esenţial: ESTE NU DOAR contraproductiv dar şi inelegant ca ministrul… Citește mai mult
Kelemen Hunor avertizează că România „plutește în derivă pe o mare furtunoasă”. Ce alianțe regionale recomandă liderul UDMR 22 ianuarie 202623 ianuarie 2026 Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a transmis, joi, 22 ianuarie 2026, un mesaj în care susține că România nu poate asista pasiv la schimbările care au loc la nivel mondial. Liderul UDMR critică faptul că România ”nu are poziții asumate aproape pe niciun subiect, nu-și trasează nici măcar singură direcția, se… Citește mai mult