Rareş Bogdan, despre ancheta în cazul lui Iulian Dumitrescu: Nu cred că afectează PNL Webpress, 2 februarie 2024 ”Nu considerăm că este un caz al Partidului Naţional Liberal. PNL are 282.000 de cotizanţi, de membri, are 17 preşedinţi de Consilii Judeţene, domnul Dumitrescu este unul dintre cei 17 preşedinţi de Consilii Judeţene şi a fost, până aseară, membru al conducerii executive a PNL, al celor 6 şi, de asemenea, membru al Consiliului de coordonare al coaliţiei de guvernământ, al celor 11. Domnia sa a ales să demisioneze din toate poziţiile deţinute în PNL. (…) Nu consider că-l afectează (pe Partidul Naţional Liberal, ancheta DNA cu privire la Iulian Dumitrescu – n.r.), cred că mult mai mult îl afectează lipsa de motivare şi încă neconştientizarea faptului că, dacă vom ieşi să vorbim cu cetăţenii, să le explicăm ce am făcut pentru ei sau ce au făcut administraţiile liberale pentru ei, lucrul acesta va fi cu adevărat câştigător. Nu cred că afectează Partidul Naţional Liberal, nu afectează nici măcar pe cei 60 de primari din judeţul Prahova, îl afectează în primul rând pe domnul Dumitrescu şi, de asemenea, a creat o situaţie uşor inconfortabilă pe parcursul zilei de ieri”, a afirmat Rareş Bogdan, vineri seară, la un post TV. Întrebat dacă, în opinia sa, datele care sugerează că Dumitrescu ar fi dus o viaţă de lux, cu mult peste posibilităţile sale de bugetar, nu afectează încrederea electoratului partidului, Bogdan a răspuns negativ: ”Nu, nu, pentru că, în primul rând nu este o chestiune a PNL; este o chestiune a unui membru, chiar dacă un membru de bază al PNL şi avem foarte multe atuuri legate de guvernările locale, de administraţiile locale, de ceea ce am realizat în patru ani de guvernare pentru români”. Comunicate noi Stiri Rareș Bogdan
Ana Maria Păcuraru: „Aproape 50 de mii de semnături s-au strâns deja pentru recuperarea Petrom” 14 decembrie 2022 Aproape 50 de mii de semnături s-au strâns deja pentru recuperarea Petrom. Nu ne oprim până ce nu vom finaliza acest deziderat al poporului. De zeci de ani suntem furați, umiliți, sărăciți. Cerem respect, dar nu îl vom obține până ce clasa politică nu va înțelege că este momentul să… Citește mai mult
Banci / Asigurari Topul bancilor realizat dupa activele din 2016 7 septembrie 2017 Domeniul bancar din tara noastra a avut o crestere substantiala in anul 2016. Daca pana in anul 2016 BRD ocupa pozitia secunda in clasamentul celor mai puternice banci din Romania, aceasta a fost devansata de Banca Transilvania. Intreg sistemul bancar romanesc a avut active de 393 de milioane de lei… Citește mai mult
Crimă șocantă, în Alba! Bărbat ucis cu sânge rece de amicul de pahar 10 aprilie 2024 ”La data de 10 aprilie 2024, în jurul orei 06.50, poliţiştii din Blaj au fost sesizaţi, printr-un apel la 112 cu privire la faptul că un bărbat de 53 de ani, din localitatea Sâncel, judeţul Alba ar fi fost victima unei infracţiuni săvârşite cu violenţă. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului… Citește mai mult