Scandalul facturilor la energie. ANPC nu poate răspunde „prea repede” reclamațiilor Webpress, 12 ianuarie 2022 ANPC a demarat o amplă acțiune de control, în urma căreia au fost amendați 37 de frunizori de energie. Totuși, valul de sesizări pare să fi dat total peste cap activitatea inspectorilor autorității. „Cu personalul pe care îl avem acum reușim să facem față. Acum, dacă ținem cont de contextul pandemic, dacă primim milioane de sesizări, nu putem răspundem prea repede. Am dat două exemple relevante, unde am găsit nerelevanțe. Acțiunea de control e în desfășurare, încă nu avem un raport final. A fost aplicată o amendă de 50.000 de lei și refacerea facturilor la un furnizor de gaze din județul Bihor”, a declarat președintele ANPC. Precizările au fost făcute după ce purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, a anunţat că premierul Nicolae Ciucă a solicitat autorităţilor competente să verifice situaţia facturilor.”Astăzi, în cadrul şedinţei de Guvern, prim-ministrul Nicolae Ciucă a solicitat autorităţilor cu competenţe în domeniu să verifice situaţia facturilor sesizate ca fiind neconforme cu plafoanele stabilite de către Guvern”, a declarat Cărbunaru, la o conferinţă de presă la Palatul Victoria.Mihai Culeafă a precizat că în urma reclamaţiilor primite din partea consumatorilor şi a sesizării publice făcute de către ministrul Energiei, Virgil Popescu, pe data de 6 ianuarie au început controale la toţi operatorii economici furnizori de energie electrică şi gaze.”Până în momentul de faţă au fost controlaţi 37 de operatori economici, cu unul sau mai multe puncte de lucru în toată ţara, unde au fost depistate câteva neconcordanţe în ceea ce priveşte legea 259 de compensare şi plafonare a preţurilor. Aş vrea să dau două exemple relevante în acest sens: doi mari operatori economici au emis facturi pe luna noiembrie fără a aplica plafonarea sau compensarea preţurilor, menţionând faptul că au întârziat normele de aplicare a legii. De asemenea, au calculat noile preţuri pornind de la valoarea lor fără TVA. În acest caz s-a propus încetarea de practici comerciale incorecte. Controalele vor continua în perioada următoare şi se vor intensifica în toată ţara, la absolut toţi operatorii economici furnizori de energie electrică şi gaze”, a spus Culeafă.Culeafă a explicat paşii de urmat în cazul în care consumatorii primesc o factură neconformă. El a subliniat că beneficiarii trebuie să se adreseze în primul rând furnizorului, pentru „a soluţiona pe cale amiabilă” litigiul.”Acolo unde nu există înţelegere, consumatorul de poate adresa ANPC şi va primi un răspuns cu celeritate. De asemenea, vom verifica punerea în aplicare a legii de plafonare şi compensare. Urmărim în primul rând clauzele contractuale şi respectarea normelor legale de către operatorii economici”, a menţionat el. Comunicate noi Stiri
Stroe (PNL): Nu putem legifera bunul simț, morala și educația. Le ai sau nu 9 februarie 2022 „Nu înțelegem de ce unui parlamentar i se poate permite un limbaj licențios, de ce i se permite violență fizică și verbală, nu înțelegem de ce unui parlamentar i se poate permite să amenințe, în condițiile în care, în societate, unui om normal astfel de comportamente îi pot provoca probleme,… Citește mai mult
Google a anunțat că va șterge milioane de conturi în luna decembrie – Verifică-ți Gmailul 4 decembrie 2023 Utilizatorii care se află în pericol de a-și vedea conturile suspendate au primit, cel mai probabil, notificări în ultimele luni cu privire la această măsură. În luna mai, Google a anunțat intenția sa de a începe acest proces de eliminare la data de 1 decembrie. Primele conturi vizate pentru ștergere… Citește mai mult
Pentru că rușii le-au tăiat gazul, bulgarii s-au reorientat. Vor cumpăra de la turci 4 ianuarie 2023 Bulgaria era aproape complet dependentă de gazele ruseşti, dar caută alternative după ce Moscova a întrerupt livrările în aprilie, din cauza refuzului Sofiei de a plăti în ruble. Conform noului acord pe 13 ani, Bulgargaz ar putea folosi terminalele GNL ale Turciei pentru aprovizionarea cu gaze, care vor fi transportate… Citește mai mult