Ultimatum pentru Rusia: NATO nu face compromisuri, nu renunță la prezența militară de pe flancul estic – Concluzii pentru Ucraina Webpress, 12 ianuarie 2022 Reuniunea a avut ca teme situația de securitate din Ucraina și din jurul ei și propunerile de securitate cerute de Rusia în decembrie 2021. Rusia a solicitat ca NATO să nu se extindă suplimentar și să renunțe la prezența sa militară în statele care au aderat la Alianță după 1997, referindu-se inclusiv la România. “Rusia a prezentat propunerile pe care le-a publicat în decembrie, menite să răspundă preocupărilor lor de securitate. Printre acestea se numără cererile de a nu mai admite niciun membru nou în NATO. Și de a ne retrage forțele din estul Alianței. Există diferențe semnificative între aliații NATO și Rusia cu privire la aceste aspecte. Diferențele noastre nu vor fi ușor de depășit. Dar este un semn pozitiv faptul că toate țările NATO și Rusia s-au așezat în jurul aceleiași mese şi au abordat chestiuni substanțiale”, a declarat Stoltenberg, miercuri, într-o conferință de presă. Legat de prezența militară rusești de la granițele Ucrainei, NATO a solicitat Rusiei „să se abțină de la poziționarea agresivă de forță și de la activitățile răuvoitoare îndreptate împotriva aliaților, și să respecte toate obligațiile și angajamentele sale internaționale. Există oportunități pentru un angajament constructiv care nu trebuie ratate, în interesul securității în Europa”, potrivit anunțului făcut de Stoltenberg. Stoltenberg a mai spus că statele membre NATO i-au cerut miercuri Rusiei să „detensioneze situația” și să retragă forțele din Georgia, Republica Moldova şi Ucraina. Secretaru lgeneral NATO a ținut să puncteze că este absolut falsă ideea că extinderea Alianţei Nord-Atlantice este agresivă, sugerată de Rusia. Moscova a solicitat NATO să refuze admiterea Ucrainei în NATO, însă Alianța a transmis că refuză să facă compromisuri privind extinderea. „Rusia nu are drept de veto. (…) Ucraina este o națiune suverană, are dreptul la autoapărare. Ucraina nu este o amenințare pentru Rusia. Rusia este cea mai mare putere terestră din Europa și tot Rusia a fost cea care a folosit forța militară împotriva Ucrainei în trecut. Rusia este agresorul”, a precizat Stoltenberg, legat de situația Ucrainei, la întrebările jurnaliștilor. „În acest moment, există un risc real de apariție a unui nou conflict armat în Europa, dar NATO va face tot posibilul pentru a-l preveni. Rămânem cu cu ochii deschiși. Am transmis Rusiei mesajul că dacă vor folosi forța militară vor exista consecințe grave asupra lor, inclusiv sancțiuni economice și sancțiuni politice”, a mai spus acesta. „Aliații, de partea lor, au reafirmat politica ușilor deschise a NATO și dreptul fiecărei națiuni de a-și alege propriile acorduri de securitate. Aliații au precizat că nu vor renunța la capacitatea lor de a se proteja și apăra reciproc, inclusiv prin prezența trupelor în partea estică a Alianței“, a mai spus secretarul general al NATO, după reuniunea ce a durat peste patru ore. Comunicate noi Stiri
Pastila pentru suflet – Pilda zilei de 6 august – „Pilda starețului” 6 august 2023 Pe un drum de munte, s-au întâlnit doi ţărani. Unul dintre ei, mai răutăcios, l-a întrebat pe celălalt:- Am auzit că mergi des la Biserică şi că te rogi mult. Dar de unde ştii tu că există Dumnezeu?Ca şi când nu l-ar fi auzit, celălalt ţăran l-a întrebat la rândul… Citește mai mult
Stiri Salariile profesorilor: Provocări și soluții în educația românească 14 septembrie 2026 Declarațiile ministrului Educației, Mihai Dimian, subliniază necesitatea creșterii salariilor profesorilor pentru a atrage personal calificat în sistemul educațional. Citește mai mult
Stiri Atacurile Ucrainei asupra depozitelor Wildberries: O analiză a contextului și implicațiilor strategice 24 iulie 2026 Atacul Ucrainei asupra depozitelor Wildberries din Sankt Petersburg reflectă o escaladare a conflictului cu Rusia și strategii complexe de răspuns la provocările invaziei. Citește mai mult