SUA și Ucraina, aproape de semnarea acordului privind minereurile Webpress, 4 martie 2025 Administrația președintelui american Donald Trump și Ucraina intenționează să semneze acordul privind minereurile în următoarele ore, transmite agenția Reuters, marți, care citează patru persoane familiarizate cu situația. Președintele Donald Trump le-a spus consilierilor săi că vrea să anunțe acordul în discursul său de marți seară în fața Congresului, au declarat trei dintre surse. Momentul vine după întâlnirea dezastruoasă de vineri din Biroul Oval, în care președintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost dat afară din clădire. Casa Albă nu a comentat pentru Reuters. Administrația prezidențială a Ucrainei la Kiev, cât și ambasada Ucrainei la Washington nu au răspuns imediat solicitărilor pentru a comenta situația. Acordul a fost suspendat vineri după o întâlnire controversată în Biroul Oval între Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a dus la plecarea rapidă a liderului ucrainean de la Casa Albă. Zelenski a călătorit la Washington pentru a semna acordul. În acea întâlnire, Trump și vicepreședintele JD Vance l-au certat pe Zelenski și i-au spus că ar trebui să mulțumească SUA pentru sprijinul acordat, mai degrabă decât să ceară ajutor suplimentar în fața presei americane. „Întâlnirea noastră de la Washington, la Casa Albă de vineri, nu a decurs așa cum ar fi trebuit să fie”, a spus Zelenski în postarea sa. „Ucraina este gata să vină la masa negocierilor cât mai curând posibil pentru a aduce o pace durabilă mai aproape de ea”. Comunicate noi Stiri
Ciucă, marcat de dezastrul din Ucraina: „În cariera mea de militar am fost în zone de conflict. Niciodată nu am văzut imagini atât de zguduitoare” 28 aprilie 2022 „Uman este absolut devastator. Stând în fața acestor clădiri distruse, văzând școlile și spitalele devastate poți să realizezi că nu se respectă nimic din legile și principiile luptei armate, prin care zonele cu civili și clădirile esențiale să fie cu adevărat protejate. În cariera mea de militar am fost în… Citește mai mult
Tensiuni în creștere între SUA și Rusia din cauza situației din Kazahstan: „Cerem clarificări în această privință” 9 ianuarie 2022 ”Avem adevărate întrebări cu privire la motivul pentru care s-au simţit obligaţi să apeleze la această organizaţie pe care Rusia o domină”, a declarat Blinken într-un interviu în cadrul emisiunii ”State of the Union” de la CNN, adăugând că Kazahstanul ar trebui să fie capabil să gestioneze protestele în mod… Citește mai mult
Stiri Atenționare MAE: Risc Ridicat de Incendii de Vegetație în Grecia – Ce Trebuie Să Știe Călătorii Români 21 iulie 2026 MAE a emis o atenționare pentru cetățenii români care călătoresc în Grecia, avertizând asupra riscurilor ridicate de incendii de vegetație în regiunile afectate. Descoperiți măsurile de precauție și impactul acestor incendii. Citește mai mult