Trump a atins un prag de durere inacceptabil. Mutarea TACO a președintelui, lecția neînvățată niciodată

Războiul din Iran a constituit o lecție despre cât de departe poți duce strategia la limită pe care a folosit-o președintele american, spune David Ignatius, un expert în relații internaționale. El afirmă că liderul de la Casa Albă s-a apropiat de pragul prăpastiei – dar nu atât de aproape încât să alunece. Trump a atins un prag de durere inacceptabilă și s-a retras printr-o mutare TACO (Trump Always Chickens Out, Trump dă mereu înapoi) în specifică lui.

Dar adevărata lecție este una pe care președintele nu pare s-o fi învățat-o niciodată în afaceri: Nu paria mai mult decât ești dispus să pierzi. Nu poți să blufezi pentru a obține victoria decisivă, potrivit Washington Post.

Când negociezi despre război și pace, a scris strategul Thomas Schelling, ai mai multe șanse să obții concesii „dacă îți faci o reputație de a fi nesăbuit, exigent sau nesigur”. Conform acestei măsuri, președintele Donald Trump și liderii de linie dură ai Iranului merită amândoi ceea ce am putea numi Premiul Schelling pentru negocieri. Au urcat pe scara escaladării fără obiective clar definite sau o strategie de coborâre. Nesăbuința lor era credibilă. Dar pare să fi revenit de pe marginea prăpastiei.

Acest „joc al lașului” s-a oprit luni dimineața, cu doar câteva ore înainte de expirarea ultimatumului lui Trump de a „distruge” centralele electrice ale Iranului, cu excepția cazului în care acesta accepta să redeschidă Strâmtoarea Ormuz. Trump a făcut un anunț surprinzător că a avut „conversații foarte bune și productive cu privire la o rezolvare completă și totală a ostilităților noastre din Orientul Mijlociu”. El a spus că va amâna atacurile la centralele electrice cu cinci zile. Iranul nu a confirmat discuțiile.

Trump a mai făcut afirmații similare despre negocierea unor progrese, doar pentru a se întoarce și a ataca. A făcut asta la sfârșitul lunii februarie, în ajunul acestui război, și încă din iunie 2025, înainte de conflictul de 12 zile. Însă un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe iranian a confirmat că au fost primite mesaje prin intermediul „țărilor prietene” care doresc negocieri pentru a pune capăt războiului.

Trucul „jocului lașului” este să-l faci pe celălalt să creadă că ești cu adevărat gata să distrugi mașina. („jocul” inițial se referă la două mașini care se îndreaptă cu viteză maximă una spre cealaltă. Unul dintre șoferi cedează și trage de volan, ca să evite un impact frontal devastator, nr) După cum a observat Schelling acum mai bine de 60 de ani, o strategie câștigătoare ar fi să scoți volanul și să-l fluturi pe geam ca semn că ești complet scăpat de sub control. Doar că „câștigătorul” ar putea sfârși prin a muri. Trump este convingător ca o persoană care își asumă riscuri, dar nu este sinucigașă. Are un instinct de autoconservare în mijlocul haosului pe care îl provoacă.

Dezescaladarea este primul pas spre oprirea războiului

A aborda pragul prăpastiei implică urcarea pe panta unde cineva poate cădea în ciuda propriilor eforturi de a se salva, trăgându-și adversarul după el. Trump s-a apropiat de pragul prăpastiei – dar nu atât de aproape încât să alunece.

Aceasta este problema cu modul de război al lui Trump: nu poți să blufezi pentru a obține o victorie decisivă. După ce Iranul a închis strâmtoarea, a devenit din ce în ce mai clar că Teheranul avea o presiune potențial ruinoasă asupra economiei globale. Trump are o toleranță ridicată la risc, până când atinge un prag de durere inacceptabilă.

Criticii numesc acest lucru TACO („Trump Always Chickens Out” – „Trump se sperie mereu”). Dar adevărata lecție este una pe care președintele nu pare să o fi învățat niciodată în afaceri: Nu paria mai mult decât ești dispus să pierzi.

Chiar înainte de anunțul de luni privind negocierile de pace, existau semne că o cale diplomatică reapărea. Una dintre acestea a fost semnalizarea aproape frenetică a lui Trump că dorește să pună capăt conflictului – trecând de la cererea de „capitulare necondiționată” la anunțarea sfârșitului războiului și la amenințarea cu distrugerea centralelor electrice iraniene.

Când o criză devine la fel de periculoasă ca aceasta – și nu există o cale clară către victorie la un cost acceptabil – atunci dezescaladarea are sens. Însă nimeni nu ar trebui să pretindă că genul de acord pe care Trump și liderii iranieni îl explorează va rezolva problemele fundamentale din acest conflict.